…Recitind pagini din capodopera lui Romulus Vulcănescu, “Mitologie română” (Ed. Academiei RSR,
Buc. 1987), am observat, cu surprindere, că autorul tratează, cu destulă
suficienţă şi superficialitate, unele dintre datele (extrem de preţioase!) pe
care, la început de veac XVIII, iluministul mason român, Dimitrie Cantemir (obsedat de exactitatea descriptivă, care-l
salvează de efectul lipsei “antenelor” autentic metafizice şi mistice!!), le
oferea valahilor, despre un fenomen folcloric deosebit de controversat, ca
origine şi semantică: “Jocul”
CĂLUŞARILOR…
…De aici provine dorinţa noastră de a
pune de acord câteva lucruri esenţiale, despre …”Esenţialii CĂLUŞARI”!
…Căluşarii reprezintă, în toate
interpretările demne de luat în seamă, de până acum, confruntarea CAILOR SOLARI, cu CAII INFERNALI (şi se confirmă, în final, VICTORIA SOARELUI!) –
spre a elibera Puterea Integrală a LUMINII REGENERATOARE DE COSMOS: suntem în
primăvară, în zona temporal-sacrală a ÎNVIERII Soarelui şi, deci, şi a lui Zalmoxis-HRISTOS (…figuri sacre care
trimit, implicit, la Androginitatea ZEULUI SUPREM, la “Dalbii Pribegi” - GEMENII : APOLLON şi ARTEMIS!
- …ştiut este că toată mitologia grecilor nu este altceva decât preluare, mai exactă sau mai puţin
exactă, a mitologiei TRACILOR – care
sunt neamul cel mai vechi şi deplin
spiritualizat, din Europa, comparativ cu “cazanul etnic” grecesc, despre care
vorbeşte M.I. Finley, în Lumea lui
Odiseu, E.Ş., Buc., 1968).
…În primul rând, să spunem că, da,
suntem de acord cu Romulus Vulcănescu, atunci când acesta afirmă că “datina
căluşarilor deschide şi închide zilele consacrate Rusaliilor
[1]
(lat. Rosalia)” – dar, apoi, R.
V. continuă: “ …preluată de creştini şi asimilată cu sărbătoarea Înălţării. Romanii, şi, prin ei, daco-romanii (s.n.: oare? – nu cumva invers?!) considerau
sărbătoarea Rosalia (Sărbătoarea Tradafirilor) ca o zi consacrată cultului
morţilor, când se făceau praznice la morminte” (cf. R. V., op.
cit., p. 376). Chiar să uite R.V. că TRANDAFIRUL este (atât în antichitate, cât şi în Evul Mediu) simbolul şi, deci, substitutul
sacral-mitologic, al lui Zalmoxis, respectiv al lui HRISTOS, deci al… ÎNVIERII?!
…Da, suntem de acord cu R. V., când acesta preia (alături de
variantele hermeneutice, care trimit la latini şi greci) varianta tracă: “Prima
teorie tracă se referă la originea pyrrhică (n.n.: de foc!) a
căluşarilor (…). Dansul trac pyrrhic ar fi fost, iniţial,
influenţat şi de jocurile divinităţii Pyrrha, care era zâna pământului
roşiatic, din care Zeus a conceput rasa umană” – dar, să insişti, precum o face R.V., exclusiv pe “jocul bastoanelor mascoide, care
imită astăzi jocul mascoidelor de cai” - şi să ingnori, TOTAL, afirmaţia lui Dimitrie
Cantemir, despre SABIA SOLARĂ,
purtată de fiece membru al cetei de căluşari (“alcătuită din
numerele fără soţ 7, 9 şi 11”), din Descrierea Moldovei (Ed. Ion Creangă, Buc., 1978), Partea a II-a,
cap. XVII-lea, p. 185: “Toţi au în mână câte o SABIE fără teacă,
cu care ar tăia îndată pe oricine ar cuteza să le dezvălească obrazul. Puterea
aceasta le-a dat-o o datină veche, aşa că aceştia nu pot să fie traşi la
judecată, când omoară pe cineva, în acest chip” – este cel puţin
ciudat…Pentru că Dimitrie Cantemir continuă, sugerând că Ritualul Căluşarilor
(conduşi nu de un “călucean” - cum greşit îşi “aminteşte” R.V. – ci: “Căpetenia cetei se numeşte STARIŢ”!
– D. Cantemir, op. cit., p. 185) este unul “interpretat” de zeităţi căzute - aflate în momentul sacral al
reluării poziţiei supreme-celeste (Masca fiind semnul Misteriosului Chip
al ZEULUI!) şi având scopul dublu: 1-de
a se re-întoarce, prin zbor, la Sălaşul
Originar-CELEST (“încât cei ce joacă parcă nici nu ating
pământul şi parcă zboară în văzduh (...) În
felul acesta, petrec în jocuri necontenite cele zece zile între Înălţarea la cer
a lui Hristos şi Sărbătoarea Rusaliilor (…)În toată vremea aceasta ei nu dorm
altundeva decât SUB ACOPERIŞUL BISERICII”) – dar
şi 2-cel exorcizator-soteriologic,
apotropaic, trimiţând la Sacralitatea
URSULUI (care URS, şi azi, la
munte, vindecă prin “călcarea pe spinare”!), simbol al castei militare trace :“(…) norodul
lesne crezător pune pe sama căluşarilor
puterea de a izgoni boli îndelungate (…) bolnavul îl culcă la pământ, iar
căluşarii încep să sară şi, la un loc ştiut al cântecului, îl calcă, unul după
altul, pe cel lungit la pământ, începând de la cap şi până la călcâie; la urmă
îi mormăie la urechi câteva vorbe alcătuite într-adins şi poruncesc boalei să
iasă” - n.n.: des-cântec RE-SACRALIZATOR, prin care se re-purifică-lustrează Logos-ul
fiinţial, întorcându-l pe cel căzut,
înapoi, în Paradisul Sănătăţii Depline-SACRALE!), ca efect final (întru
glorie şi soteriologie!), al spectacolului ritualic, asupra aşa-zişilor “spectatori” (de fapt, Omul De-Căzut din statutul Celesto-Divin,
dar păstrând, pururi, dorul de re-divinizare – “Nostalgia Paradisului”,
cum frumos formula Nichifor Crainic, în lucrarea sa omonimă!)
…De aceea, pentru a încerca să punem oarece rânduială, în informaţia despre acest ritual sacru
fundamental, al strămoşilor noştri TRACI - vom apela (cum am mai făcut-o!) la celebra, de acum,
lucrare Dacia Secretă, a lui Adrian
Bucurescu (Ed. Arhetip, Buc., 1997): “Ca să nu fie recunoscut, Apollon şi-a pus o
glugă peste faţă, spre a nu i se vedea semnele ce-i rămăseseră de la căderea
tragic din stejar (n.n.: STEJARUL este Copacul Sacru, al Lui Zalmoxis! – iar căderea, urmată de ridicare “sub
mască/glugă”, este echivalentul semantic-mitologic al Învierii şi,
apoi, Înălţării Hristice, cu tot cu Trup, după Moarte). De atunci, zeului i s-a mai spus şi
CHAR-NABUTAS – <<Domnul Nevăzut/Întunecat, Negru>>” (n.n.:
să nu uităm că numele Neamului nostru, acela de “vlah/lah”, înseamnă “negru/misterios/sacru”!
- …deodată şi în acelaşi sens cu “Muma Cosmică”: “MIORIŢA LAIE”!) –
cf. Adrian Bucurescu, Dacia secretă,
Ed. Arhetip, Buc., 1997, p. 98).
“Pregătiţi pentru UARZA-BALOS-Cumplita
Luptă/Război, Vitejii Gemeni au mers, prin lunca Ialomiţei, spre HEBRIZ-ELMOS-
<<Colina Înflorită>>, locul natal al Gemenilor Cereşti (n.n.: Paradisul), unde au ajuns în ziua ce corespunde cu 1 Mai. Această zi se serbează şi
astăzi de români, sub denumirea de Armindeni, ce provine din dacicul AURU-MENTI
<<Drumul Celui/Cel Strălucitor>>. Tot de la AURU-MENTI vine şi
actualul nume al Ialomiţei”. Iată, deci, că, prin RITUALUL CĂLUŞARILOR, Topografia Paradisului se reface în Spaţiul
Sacru al Daciei FELIX, prin “mitul
eternei reîntoarceri” eliadesc – cel al GEMENILOR – Zalmoxis-HRISTOS/Apollon-Artemis!
“O gemă getică a imaginat Victoria Fraţilor Divini ca pe una cosmică.
Tinerii zei NAPEI/<<GOI>>(n.n.: precum
„gol”/golind răul din omenire a fost şi HRISTOS, pe Cruce!), pe CAI,
poartă pe cap cuşmele ciobăneşti (...) . În partea centrală a iconiţei,
Zeiţa-Mamă ţine CAII de frâu (n.n.: fie pe caii infernali, fie
gestul ei este unul de echilibrare echinoxială a forţelor cosmice
antinomico-dichotomice). Ţintuiţi la pământ de suliţele zeilor,
Beithy-Kelas şi Tantalos/DINŢOSUL (n.n.: simbol al agresivităţii
primitive a Materiei Brute-Prakrti, pe care Apollon-Artemis/ZALMOXIS-HRISTOS o
vor transfigura, prin intermediul Spiritului-Purusha!), şi ei despuiaţi (n.n.:
pentru transfigurarea sacrală!), îşi recunosc înfrângerea (n.n.:
astfel, cei doi „adversari” intră în procedura METANOICĂ!). Pe
gema dacică, o neaşteptată inscripţie: KIA NOF DIADIS – adică: ŞTIU/RECUNOSC
NOUL TESTAMENT”.
...”Călăreţul TRAC are, în mâna dreaptă, cornul
de crainic ceresc, IAR CU STÂNGA POARTĂ FRÂUL CALULUI (n.n.:
psihopomp, după încheierea procesului soteriologico-metanoic). LA
ŞOLDUL STÂNG POARTĂ O SABIE MARE, DREAPTĂ”, pe care R.V., în ciuda
insistenţelor lui Dimitrie Cantemir... o ignora (n.n.: SABIA DREAPTĂ - simbol al Razei SOLARE Mântuitoare, prin
care GEMENII/ZALMOXIS ne vor/va extrage din Întunericul infernal temporar,
consecinţă a unei victorii temporare a Fraţilor Infernali, Beithy Kelas şi
Tantalos – despre înfruntarea dintre GEMENII-Apollon-Artemis, şi demonii
Beithykelas şi Tantalos, vorbeşte şi Cartea
lui Habacuc! – în care carte sunt identificaţi, în mod corect, essenienii,
la care a stat, spre învăţătură-revelaţie de Sine şi Misiune Cosmic-Soteriologică,
Iisus Hristos, cu...supranumele TRACICE ale lui Apollon: Iazi, Etsous, Ysos – SFÂNTUL/CURATUL – cf. grec.: sfânt, pur - ...la fel, şi istoricul evreul Josephus
Flavius, în Antichităţile iudaice,
XVIII, I, 22: „Ei/essenienii nu trăiesc prea diferit de lume, dar viaţa lor aminteşte
în cel mai înalt grad de cea a DACILOR NUMIŢI <<PLEISTAI>>”!
- ... iar nu cum face R.V.,
identificându-i, pe essenieni, cu un trib de evrei...).
...”În anul 666 de la Zalmoxis, împăratul
Buerebistas şi marele preot Decaineus au hotărât să restaureze ADEVĂRATUL CULT,
dezvăluindu-le dacilor misterele sacre (n.n.: cele ale Morţii şi ÎNVIERII!). S-a decis, deci, ca anul 1 al
Calendarului să fie anul naşterii Celor Doi ZALMOXIS/CĂLĂREŢII TRACI (n.n.: călărind unul cu faţa spre înainte, celălalt cu faţa spre înapoi,
pe... UNIC CAL!). În
acest sens, anul reformei religioase (n.n.: practic, creştinarea
dacilor, „avant la lettre”!) a fost 666, iar adepţii l-au socotit an
benefic, pe când adversarii l-au considerat malefic” (n.n.: până azi,
suntem păcăliţi de „zvonurile”...adversarilor creştinismului!).
...Deci, nu se mai poate rămâne la stadiul
intrepretativ-hermeneutic vulgarizator, de tipul: „Jocul Căluşarilor repetă lupta
dintre daci şi romani”...NU! Ar fi penibil şi meschin...
În realitate, coroborând dovezile lingvistico-istorico-mitologice, precum
că dacii-DAOI/Poporul Căii Drepte (şi Popor al ILUMINĂRII/PURIFICĂRII, prin
Lupul FENRIR-PURIFICATOR) cunoşteau MISTERIUL CREŞTIN încă mult înainte de a
veni, spre a li-l descifra, Sfântul Apostol Andrei... (misiunea Sfântului
Apostol Andrei devenind doar una de CONFIRMARE a CREŞTINISMULUI DACIC!) –
ajungem la concluzia că, prin RITUALUL CĂLUŞARILOR, avem de-a face cu un ritual
geto-dacic al luptei cosmice, a Lui Zalmoxis-HRISTOS, împotriva Adversarului
Cosmic/”Nefărtatul” (...şi, totuşi, la daci, Mistic Colaborator al Demiurgiei-GENEZEI!),
pentru a-l transfigura metanoic şi a determina, astfel, „călcarea morţii cu moarte” şi re-începerea Procesului Cosmic al
ÎNVIERII-MÂNTUIRII COSMOSULUI CĂZUT - prin OMUL-ZEU înfăptuindu-se ambele stadii: CĂDEREA, respectiv, RECUPERAREA
întru (Re-Întoarcerea_în) PARADIS...!
prof. dr. Adrian BOTEZ
***
[1]
-În creştinism, azi: Pogorârea Sfântului Duh – Cinzecimea,
Duminica a 8-a după Sfintele Paşti (ZECE ZILE DUPĂ ÎNĂLŢAREA LUI HRISTOS!).